Ce sa purtam in functie de forma corpului!

Forma corpului tau este foarte importanta atunci cand iti alegi piesele vestimentare, deoarece trebuie sa accentuezi partile frumoase si sa ascunzi defectele (soldurile prea mari sau umerii prea lati). Identifica forma corpului tau in imaginile de mai jos si apoi citeste indicatiile pentru fiecare tip de corp pentru a afla ce trebuie sa porti sau ce trebuie sa eviti atunci cand te duci la shopping.

Clepsidra. Aceasta este forma dorita de toate femeile si se caracterizeaza printr-o talie subtire, cu dimensiunile soldurilor si a bustului apropiate. Pentru ca este deja un corp foarte bine proportionat nu trebuie sa exagerezi cu accesoriile sau cu tinute tipatoare. Poarta decoleuri in V, care iti evidentieaza foarte bine sanii si bluze cu maneci trei sferturi. Poarta curele subtiri care sa iti accentueze talia subtire. In ceea ce priveste rochiile, alege una foarte stranta sus, pana in talie, si apoi putin larga, care sa “curga” pana in pamant. Poarta fuste pana la genunghi deoarece ai picioare subtiri si sexy. Daca vrei sa atragi toate privirile cumpara-ti o pereche de blugi skinny. Indiferent de inaltimea pe care o ai poarta cat de mult poti tocuri de cel putin 8-10 cm.

Triunghi. Umeri mici si feminini, talie ingusta si subtire, solduri generoase si picioare sexy. Cam asa am putea caracteriza un corp in forma de triunghi. Pentru a ascunde “defectul” soldurilor mai mari, va trebui sa pui accentul pe hainute care sa iti evidentieze partea de sus a corpului. Asadar alege haine in mai multe straturi, cum ar fi un tricou pe sub o bluza cu nasturi, deoarece confera volum partii de sus a corpului. Alege intotdeuna o croiala cat mai clasica si fereste-te de lucrurile cu paiete sau sclipitoare. Poarta pantaloni stramti cu cizme pana la genunchi cu toc si bluze cu maneci trei sferturi. In ceea ce priveste imprimeurile, poti purta ceva mai colorat, inflorat sau cu dungi orizontale in partea de sus, combinate cu o nuanta neutra la pantaloni sau fuste.

Triunghi intors. Adica contrariul formei de mai sus: umeri lati, o talie ingusta, solduri mai mici decat umerii si picioare destul de subtiri. Pune-ti in valoare cat de mult poti partea de jos a corpului, adica picioarele. Poarta intotdeuna tocuri subtiri pentru a da impresia unui corp mai alungit. Alege bluze cu decolteu in V, care iti va micsora vizual distanta dintre umeri. Partea de sus nu o impovara cu paiete, broderii sau orice alta aplicatie, si opteaza pentru blezele cat mai simple, care sa vina pe talie. Acum trebuie sa dai si putin volum partii de jos cu o pereche de pantaloni drepti sau chiar usor evazati. Daca vrei sa porti fuste alege-le pe cale lungi, tip maxi. Ca accesorii poarta o geanta mare in favoarea unui colier sau a unor cercei foarte mari care vor atrage atentia asupra partii de sus.

Rotund. Aceasta forma a corpului este foarte dificil de imbracat deoarece talia nu este evidentiata, umerii si soldurile fiind destul de late. Chiar daca esti mai plinuta, asta nu inseamna ca trebuie sa te ascunzi in hainele de zi cu zi. Din contra, lasa sa se vada putin din brate si poarta maneci trei sferturi. Alege fustele peste genunchi, drepte si asorteaza-le cu o pereche de pantofi cu toc pentru a te subtia si a-ti da impresia ca esti mai inalta. Poarta pantaloni drepti, intr-o culoare mai inchisa, cu botine de aceeasi culoare ca si geanta, indiferent ca este rosie. Poti alege si imprimeuri florale sau geometrice in partea de sus a corpului, insa cel mai bine iti vin tinutele in doua culori complementare.

Masculin. Corpul masculin este caracterizat de lipsa unei talii foarte bine evidentiata sau a unor forme feminine cum ar fi sanii sau soldurile. De cele mai multe ori o forma a corpului masculina se intalneste la sportivele de performanta. Va trebui sa alegi croieli mai putin obisnuite sau cu forme geometrice pentru a te scoate din anonimat. Poarta bluze cu decolteu rotund, sau cu umerii cazuti pentru un plus de feminitate. Pantalonii vor trebui sa aibe talia mai inalta si sa fie usor evazati pentru a da impresia de forme pline. In ceea ce priveste rochiile, evita-le pe cele drepte si alege o rochie tip parte peste parte, sau cu cordon in talie si putin evazate in rest. Poti purta fara probleme volanase sau aplicatii iin partea de sus a corpului deoarece vei da senzatia ca ai sanii mai mari. Sutienul il vei alege intotdeuna cu burete si sistem push-up, care sa iti apropie si sa iti ridice sanii.

Recente