Prigoana si Bahmu isi reproseaza lucruri usturatoare! Oare va exista un nou divort?

Dupa cum bine stiti, lucrurile dintre Bahmu si Silviu Prigoana nu sunt tocmai roz, Prigoana gandindu-se foarte serioas la un divort.

Printre altele, Silviu este suparat ca Adriana a fost atat de ocupata incat nu si-a gasit timp sa mearga impreuna cu el si copiii la Cluj.

“Nu am cum să plec la salină, nu mai sunt locuri. Doi la mână, trebuie să merg la dentist şi voi avea pauză vocală şi vreau să mă odihnesc. Nu văd de ce trebuie să merg la salină şi să risc să întârzii luni la emisiune. El ştia foarte bine că trebuie să merg la dentist pentru că am o problemă pe care trebuie să o rezolv.

 Îi urez succes să bage câte divorţuri vrea el. Nu se face aşa într-o familie. Eu nu am voie să merg cu copiii în parc, însă el are voie să plece cu ei oriunde vrea el. Soţul meu, de câte ori prinde un telefon, se uită în el. 

Prigoană a dat SMS-uri de pe telefonul meu, dar toată lumea s-a prins că nu am scris eu, pentru că erau scrise altfel. Cine le-a trimis, era certat cu gramatica”, a marturisit Adriana.

 

“Adriana trebuia să facă o procură copiilor că plecăm în SUA şi nu a făcut-o şi trebuia să vină şi la salină şi nu a venit. Adriana are o dantură foarte bună, încă îi e datoare lui Honorius cu 3000 de euro că el i-a dat banii pentru dantură. Ea spune că nu poate veni din cauză că are ointervenţie chirurgicală. De fapt nu vrea să vină şi acum spune că nu găseşte bilet. Cam asta e. 

Nu vrea să-şi vadă copiii, este fix problema ei. Eu sunt acum cu copiii pe marginea bălţii şi pescuim. Ea a promis copilului că vine şi copilul a plâns când Adriana a spus că nu vine. Minte ca o nenorocită, în direct. Ea nu venea la Cluj să mă vadă pe mine.

 Cum a apucat-o durerea de dinţi subit? Nu ştia nimeni de problema ei. Minte mai mult decât păşeşte. Cică nu are voie să vorbească! E pentru prima dată când aud că un stomatolog recomandă repaos vocal. Astea sunt vrăjeli pe care şi le fabrică ea. Copiii au avut liberi la grădiniţă miercuri şi joi şi am plecat de joi. Nici dacă îi extrage falca cu totul, nu e o scuză să nu vină. 

Cu mine nu are comunicare, noi nu comunicăm decât prin emisiuni. Cum se poate două zile să nu îţi suni copiii? Dar în direct poate să intre la toate emisiunile. Copilul e foarte dezamăgit”,a spus si Silviu Prigoana.

Recente