Triton

Triton este o creatura fantastica din mitologie, o fiinta hibrida, partea superioara fiind a unui om, iar partea inferioara reprezentand o coada de peste. Este asemanator unei sirene, doar ca este de gen masculin.

Triton este fiul zeului marii, Poseidon, si al nimfei nereide Amphitrita. Poseidon se indragosteste de aceasta si, pentru ca Amphitrita nu a vrut sa ii fie sotie la inceput, zeul marii a trimis doi delfini pentru a o peti. Dupa lungi incercari, nereida accepta si se casatoreste cu Poseidon, iar cei doi delfini sunt rasplatiti de catre Zeus printr-o constelatie. La foarte scurt timp, Amphitrita il naste pe Triton, insa legenda spune ca acesta ar mai fi avut inca doua surori, pe Rhode si Benthesikme.

Triton era crainicul dar si mesager al tatalui sau. Triton ii seamana foarte mult tatalui in ceea ce priveste comportamentul. Pentru a simboliza relatia dintre ei, Triton poarta, de asemena, un trident. Insa ce il diferentiaza de tatal sau este cochilia pe care Triton o foloseste pentru a sufla in ea, in acest fel calmand apele involburate ale marilor. Pe de alta parte, tot cu ajutorul acestei cochilii, Triton putea sa nelinisteasca marile, provocand adevarate furtuni. Sunetul produs era de-a dreptul infiorator.

Legenda spune ca Triton locuia cu tatal si cu mama sa in adandurile apelor, intr-un castel din aur.

Numele lui Triton

Etimologia cuvantului “triton” provine din limba greaca si insemana “mare”. Triton este o divinitate a marii; insa nu doar fiul lui Poseidon poarta acest nume semnificativ, ci si alte creaturi marine aflate in slujba lui Poseidon purtau numele de tritoni. Din aceste motive, in unele legende nu se poate deslusi cu exactitate daca se face referire la Triton, fiul zeului marii, sau la creaturile marine care au numele de tritoni.

Tot Triton se numeste si o creatura marina monstruoasa, creatura care a luptat cu Hercule.

Triton vs. Tritoni

Dupa cum ati putut observa si anterior, de-a lungul timpului, numele “triton” a fost asociat mai multor creaturi, una dintre ele fiind fiul lui Poseidon. Tritonii, celelalte creaturi marine care formau escorta zeului, erau urmasii lui Triton; si aceste creaturi aveau aceeasi caracteristica hibrida, fiind jumatate de natura umana, jumatate pesti, fie de gen feminin, fie de gen masculin. Creaturile de gen feminin erau foarte des comparate cu sirenele.

In timpul calatoriilor sale, geograful grec Pausanias a realizat o ampla descriere a tritonilor. Acesta afirma ca aceste creaturi marine au parul asemanator cu matasea broastei, nu doar in ceea ce priveste culoarea, ci si in ceea ce priveste aspectul. Sub urechi, tritonii au branhii care le permit sa respire sub apa. Dintii sunt mari, ascutiti, asemanatori cu cei ai unui animal fioros. Bustul este asemanator cu cel al unui om, insa este continuat de o coada ca a unui delfin.

Pe langa aceste creaturi, existau si tritoni-centauri numiti ichthyocentaurs, creaturi marine care aveau bustul unui om, restul corpului fiind o combinatie ciudata intre corpul unui cal si cel al unui peste. Mai mult decat atat, aceste creaturi erau inzestrate si cu niste clesti ca de crab.

Tritonii se aflau sub comanda lui Poseidon si a fiului sau, Triton.

In zielele noastre, tritonul reprezinta o specie de reptile apreciata pentru faptul ca poate fi crescuta in casa. Acesta arata precum o soparla de mici dimensiuni.

Multe legende afirma ca Triton a avut o fiica, pe Pallas. Pallas si Athena au fost crescute impreuna in timpul copilariei, insa in timpul unui antrenament intre cele doua, Athena o accidenteaza mortal pe Pallas.

O alta legenda spune ca Triton, dupa ce a luat infatisarea unei fiinte umane, i-a ajutat pe argonautii rataciti in desertul Libiei sa gaseasca drumul inapoi spre mare, dar nu inainte de a observa felul in care argonautii s-au purtat cu el.

Insa nu intotdeauna Triton s-a dovedit a fi un zeu amabil si ingaduitor. Ca majoritatea zeilor, si Triton are o personalitate complexa. O alta legenda povesteste cum Triton, in timpul unei petreceri data in cinstea zeului Dionysos, a profitat de cateva tinere fecioare care se imbaiau in apa unui rau in timpul unui ritual. Dionysos a sarit in apararea lor, cei doi s-au luptat, iar Triton a fost cel care a pierdut. O alta intamplare il pune pe Triton in ipostaza unui raufactor. Se spunea ca acesta fura turmele de animale si ataca vapoarele, fapt pentru care a fost ucis dupa ce i s-a oferit o cana cu vin.

Imaginea acestei creaturi legendare apare si in opere de arta, iar simbolistica acesteia este raspandita in intreaga lume.

Simbolul lui Triton, ca si cel al tatalui sau Poseidon, este tridentul. Tridentul este un simbol al divinitatilor marine, deoarece acesta este instrumentul folosit pentru prinderea pestilor. In unele credinte, tridentul este si un simbol al diavolului, deoarece se presupune ca si acesta ar tine in mana un astfel de trident.

Un alt simbol este cochilia folosita de Triton fie pentru a calma apele involburate, fie pentru a starni adevarate furtuni pe mare.