Viata de cabaret: secretele din spatele cortinei

Frenezie, muzica, dans, alcool, femeii care isi dezvaluie sexualitatea in fumul de tigara – acestea sunt cateva dintre imaginile transmise de rezonanta cuvantului “cabaret”.

Apoi, acelasi termen te duce cu gandul la o senzualitate specifica amestecata cu indecenta, depravare, gesturi imorale… Ba chiar la o forma de prostitutie!

Doar ca notiunea de cabaret a insemnat si inseamna mult mai mult decat atat: cultura, exprimare artistica, frumusete, abia apoi sexualitate, iar sexualitatea dansatoarelor de cabaret este una aparte, venita parca dintr-o alta lume.

Magia cabaretului – de la arta la placere

Initial, cuvantul “cabaret” desemna orice unitate comerciala care servea bauturi alcoolice.

Insa, istoria culturii de tip cabaret a inceput in 1881, in Paris, sub forma unui salon informal unde poetii, compozitorii, artistii in general faceau schimb de idei si de compozitii.

Destul de repede, astfel de locuri boeme au aparut in mai multe orase din Franta, dar si din Germania.

Trecerea timpului a adus de la sine o evolutie mai putin asteptata: pentru animarea artistilor, au inceput sa se organizeze programe de divertisment organizate de cativa muzicieni extrem de talentati.

Spre deosebire de spectacolele publice, cabaretul aducea un spirit informal si o intimitate mult dorita de francezi. “Belle Epoque” a fost epoca care i-a invatat pe oameni sa-si doreasca o viata lipsita de griji si presarata cu placeri marunte.

Atmosfera era “cozy”, cei prezenti mancau si consumau bauturi alcoolice intr-un ritm lent, in jurul unor mese micute, rotunde in timp ce artistii lucrau chiar in mijlocul lor.

Inevitabil, membrii audientei au devenit parte din spectacol, interactionand cu artistii interpreti si chiar intre ei.

Dupa Al Doilea Razboi Mondial, cabaretul s-a bucurat de popularitate foarte mare in toata Europa, dar si in SUA unde a urmat o “linie” proprie, mult mai extravaganta.

Orice  curent ar fi urmat, cabaretul din toate colturile lumii avea un scop comun: indeplinirea fanteziilor adultilor. Aici, femeile si barbatii transformau noaptea in ore intregi de placere egoista, departe de familie, de copii, de griji cotidiene.

Pe langa spectacolul cu dansatoare frumoase, barbati care inghiteau sabii si cantareti, cabaretul a mai insemnat si umor, satira si parodie fata de tot ce ii nemultumea, chiar un burlesc zgomotos.

In spatele acestei miscari stateau oameni de afaceri care isi doreau sa prospere: au marit spatiul pentru divertisment, au adoptat formatul unui teatru, au impartit cabaretul intr-o sala cu pian si camerele din spate, au adus animatori, au cerut femeilor sa fie mai deschise catre “musafiri”…

Stransa relatie dintre interpret si public

Experienta cabaretului este una foarte personala, relatia dintre artistul interpret sau executant a fost dintotdeauna una profunda, intens emotionala.

In timp ce artistul putea auzi si vedea fiecare cascat si fiecare hohot din audienta, membrii publicului aveau posibilitatea sa urmareasca fiecare sirag de margele, fiecare picatura de sudoare si fiecare truc al dansatoarelor, cantaretilor, actorilor.

Tocmai de aceea artistul de cabaret era versatil, spontan si mai presus de toate sincer.

In mijlocul placerilor sufletesti si trupesti s-a nascut un val de liberalism si de morvauri usoare, mai bine spus o tendinta de a explora limitele dezmatului.

Secretele din spatele cortinei – Moulin Rouge si femeile care isi vindeau trupul

In 1889 s-a deschis cea mai cunoscuta moara de vant din lume “Moulin Rouge”… Pictata in rosu, cladirea din Montmartre a devenit centrul distractiei pariziene.

In jurul acestui club s-a creat o imagine considerata de multi infama: era considerat locul de intalnire al celor cu moravuri usoare, dansatoarele numite, dupa un timp, stripteuse prestau favoruri sexuale, ia majoritatea spectacolelor aveau tenta erotica.

Georges France a reinventat oarecum lumea Moulin Rouge, lasand in urma un motto care descria atmosfera cabaretului: “Nu te indragosti niciodata de o femeie care se vinde pe sine, intotdeauna se termina prost”.

Pe de alta parte, foarte multi sustinatori ai acestui tip de spectacol au negat orice legaturi bolnavicioase intre artiste si clienti, cu atat mai mult faptul ca ele erau obligate sa intretina astfel de relatii. Cu toate astea, nimeni nu poate nega faptul ca Moulin Rouge a fost locul unor pasiuni devoratoare: s-au scris povesti de dragoste, s-au conturat potretre ale unor femei nevoite sa isi bucure auditoriu in fel si chip (fara locuinta, neajutorate) si s-au regizat filme despre ciudata lume a cabaretului.

Cunoscutul pictor Henri de Toulouse-Lautrec era un iubitor de cabaret, dansul frenetic al dansatoarelor fiind o adevarata sursa de inspiratie pentru acest neinteles pictor al perioadei postimpresionista.

Lumea si-l aminteste ca pe acel pictor care isi consuma energia traind in salonul Moulin Rouge, pana la epuizare.

Singura certitudine este aceea ca dupa ce se ridica cortina, intri in lumea decorurilor spectaculoase, a costumelor inedite, a femeilor in rochii rosii care danseaza Can-Can…