Calugarii si istoria lor

Calugarii sunt cei care practica asceticismul religios, izolandu-se de lumea obisnuta si traind in singuratate sau in compania altor calugari, insa separandu-se de cele lumesti. Acest concept religios este cunoscut inca din timpuri stravechi si in Grecia se aplica si femeilor, in restul lumii insa, cele care urmeaza calea izolarii si a asceticismului sunt numite maicute. Termenul de calugar este unul general, iar in unele religii acesta poate fi schimbat cu ascetic. Exista in intreaga lume diferite tipuri de astfel de practicanti religiosi, acestia avand nume diferite in functie de cultura, religia si comunitatea din care fac parte, printre acestia numarandu-se hermitii, ancoritii, cenobitii si hesicastii.

Calugarii din estul Europei

In ortodoxia orientala si cea estica, monasticismul joaca un rol esential, biserica fiind puternica daca maicutele si asceticii sunt determinati si respecta tainele sfinte intocmai. Monasticii ortodocsi se separa de lume pentru a se ruga in solitudine pentru aceasta, incercand sa ajunga la o unitate cu Dumnezeu. Asceticii ortodoxismului estic nu se izoleaza in totalitate de comunitati, acestia ajutandu-i pe cei aflati in nevoie. Pustnicii sunt singurii ascetici ortodocsi care se izoleaza complet de lume si care se dedica in totalitate credintei.

Monasticismul ortodox din est nu are aceleasi reguli si ordine precum cel din vest, iar calugarii studiaza si se inspira din cartile sfinte. Cele mai multe comunitati religioase de acest fel se intretin singure, iar membrii lor duc la indeplinire trei actiuni principale in fiecare zi, si anume venerarea/rugaciunea comuna in biserica centrala a manastirii, rugaciunea privata si studiul religios si lucrul manual. Mesele sunt luate la comun in liniste in Sali mari, iar mancarea este una simpla. Viata monastica are nevoie de determinare absoluta, iar cei care vin si incearca acest stil de viata si nu sunt pregatiti, renunta dupa cateva zile. Intregul scop al vietii la manastire este acela de a ajunge la un grad crescut de disciplina proprie prin intermediul caruia calugarii ajung sa semene ingerilor pe pamant. Din aceste motive, majoritatea episcopilor provin din randurile monastice.

Monasticismul de est poate fi de trei feluri: cenobitic, ancoritic si sketele. Monasticii ortodocsi nu pastreaza legatura cu familiile lor sau cu lumea exterioara si se dedica in totalitate studiului si religiei. Scopul acestei vieti este uniunea cu Dumnezeu prin renegarea placerilor trupesti. Dupa tonsura, asceticii nu au voie sa isi taie parul pentru a servi drept simbol al juramintelor date.

Calugarii trebuie sa treaca prin mai multe etape inainte de a-si incepe viata monastica, tocmai de aceea, nu multi reusesc sa ajunga la acest stil de viata. Majoritatea riturilor religioase sunt infaptuite de abatele manastirii.

Rangul cel mai mic este acela de novice. In acest fel isi incepe viata monastica acela care vrea sa fie calugar. Daca doreste sa devina novice, un credincios trebuie sa fie oaspetele manastirii timp de trei zile, dupa care el poate sa primeasca binecuvintarea abatelui si sa devina novice si sa poarte hainele calugaresti. Daca, in acest timp, novicele decide sa plece, el nu sufera niciun fel de penitenta si poate fi rugat sa plece chiar de mai marii manastirii. Daca abatele considera ca novicele este pregatit, acesta poate fi rugat sa se alature manastirii.

Calugarii urmeaza mai apoi ritul „purtatorului de roba” si trecere prin tonsura. Nu exista un juramant anume care trebuie rostit, insa novicele isi poate rosti determinarea de a deveni calugar. „Purtatorul de cruce” este urmatorul rang la care novicele ajunge la cativa ani dupa tonsura, atunci cand abatele considera ca acesta a atins un anume grad de disciplina, studiu si umilinta. In acest stadiu, calugarul face juramantul de castitate, saracie, obedienta si stabilitate.

In Marea Schema intra calugarii care au atins excelenta spirituala. Acestia sunt din nou tonsurati si rostesc din nou juramintele sfinte. Ei primesc si un vesmant special.

Calugarul est-european este adresat cu numele de „Parinte” chiar daca nu este preot, insa intre ei, asceticii isi spun frati. „Maica” este termenul folosit in cazul maicutelor.

Majoritatea seminariilor sunt in legatura cu manastirile pentru ca, aceia care doresc, sa se pregateasca de viata in rugaciune.

Calugarii din crestinismul vestic

In cadrul catolicismului, asceticii fac parte dintr-un ordin religios si traiesc intr-o manastire, catedrala sau priorat sub regulile vietii monastice si dupa ce au rostit juramintele castitatii, saraciei si obedientei. Sfantul Benedict este considerat intemeietorul monasticismului vestic, iar juramintele sale sunt cele folosite de catre novicii ascetici si in prezent. Asceticii trebuie sa asculte de Biserica Catolica, iar autoritatea acesteia se afla in persoana abatelui manastirii.

Pentru ca un credincios sa ajunga calugar, el trebuie mai intai sa fie postulant, timp in care sta la manastire si se convinge daca este menit a fi calugar sau nu. Postulantul are dreptul de a parasi manastirea cand doreste, iar daca vrea sa ramana, el este numit novice, dandu-i-se imbracamintea religioasa. Novicele participa la viata monastica si incepe sa invete. Rugaciunea joaca rolul esential in manastirile catolice, asa cum si lucrul manual si invatarea scripturilor divine trebuie sa aiba loc in mod constant. Calugarii care devin preoti sau diaconi si se alatura ordinului divin trebuie sa rosteasca in fiecare zi oficiul divin. In monasticismul vestic se face diferenta intra calugar si calugar dominican, cei din urma angajandu-se in activitati misionare in afara manastirii.

In manastirile lutherane comunitatile ascetice sunt restranse. Majoritatea oamenilor credinciosi vin, incearca viata monahala, si mai apoi parasesc manastirea.

Daca regele Henry al VII-lea a disolvat ordinele monahale in cadrul anglicanismului, in secolul XIX, acestea au fost readuse la viata. Unele astfel de comunitati sunt active, altele sunt contemplative, fiecare ordin diferentiindu-se de celelalte. Unele ordine se angajeaza chiar la ajutarea celor saraci si se implica in viata sociala a comunitatii exterioare manastirii. Majoritatea calugarilor insa au decedat, iar multe manastiri anglicane au fost inchise pentru ca, in prezent, putini sunt cei care se dedica unei asemenea vieti.

Calugarii si budismul

In budism, termenul de calugar exista, insa nu se aseamana cu sensul sau din cadrul religiei vestice. Inainte de a intra in ordin, voluntarul trece printr-o perioada de proba in care acesta afla daca vrea sa devina calugar. Daca doreste acest lucru, ramane la mansatire, iar daca nu, pleaca.

In budismul Mahayana, calugarul poate intra in randul „celor excelenti” daca a atins anumite grade de intelegere. Unele ordine budiste accepta si femeile pentru a practica asceticismul, considerandu-le egale barbatilor. Asceticii au voie sa poarte patru lucruri: un ac, o lama, un bol si un ciur de apa.

In budismul Theravada calugarii sunt numiti Bhikkhu. Ei isi traiesc viata in cersetorie, pe care o practica in fiecare zi. Oamenii le dau acestora mancare si apa, insa asceticii nu trebuie sa ceara nimic. Ei traiesc in manastiri si au un rol important in societatea Asiatica. Si tinerii baieti pot trai la manastire impreuna cu asceticii. Ei mananca impreuna dimineata devreme si nu trebuie sa duca o viata luxurioasa. Nu au voie sa foloseasca bani.

In budismul Vajrayana calugaria este un sistem de juraminte ce duc la eliberarea personala. Acest sistem se desfasoara in patru pasi: o persoana poate face cinci juraminte pentru a se apropia de virtute, mai apoi intra in viata monastica, devine novice si depune juramintele de calugarie propriu-zisa.

In budismul chinez, calugarii sunt legati cu strictete de artele martiale chineze si de kung fu. Manastirea Shaolin este cea care a dus la aceasta imagine a calugarilor chinezi. Ca semn al ordinarii, calugarii isi fac semne pe scalp, degete sau brate cu tamaie.

In Burma si Tailanda, baietii pot petrece timpul adolescentei la manastiri in calitate de calugari. Unii stau doar cativa ani pentru ca mai apoi sa isi reia viata, in timp ce altii si petrec restul vietii la manastire.

In cadrul comunitatilor de calgari Vaishnava, un filosof este cel care a creat legea celor opt manastiri. El a numit un calugar al manastirii sa aiba dreptul de a venera lordul Krishna prin rotatie. Fiecare astfel de calugar poate sa faca acest lucru timp de paisprezece ani. Ritualul poarta numele de Paryaya. In afara Indiei, cei mai cunoscuti calugari sunt Hare Khrishna. Acestia apar in multe parti ale lumii si sunt in general respectati de comunitatile in cadrul carora isi fac aparitia. Infatisarea lor este una specifica erei Vedice. Credintele lor includ stagii diferite ale credintei, in functie de varsta acelora care le urmeaza si respecta.

Calugarii in jainism

Una dintre cele mai vechi religii ale lumii, jainismul prezinta cea mai intensa forma de monasticism. Meditatia, practicile yoga, postul si alte austeritati sunt cele incurajate de aceasta credinta. Cel mai mare scop al vietii este acela de a atinge Hirvana, iar pentru aceasta, omul trebuie sa se dedice spiritului si sa se separe de orice placere trupeasca sau atasament. Doar calugarii care au facut cele cinci juraminte (celibat, non-posesiune, non-violenta, adevar, non-furt) au posibilitatea de a ajunge la Nirvana.

Cartea Bunii Conduite este cea sacra in care se discuta codul conduitei morale si religioase pe care se bazeaza jainismul. Calugarul jainist poate apartine fie traditiei Dimabara, fie celei Svetambara. El poate apartine unuia dintre cele trei ranguri :

Muni : un calugar obisnuit Upadhyaya: calugarul invatat care studiaza si preda Acharya: liderul ordinului de calugari

Calugarul junior poate insa fi Kshullak (foloseste doua parti de imbracaminte) sau Ailak (foloseste doar o piesa de imbracaminte).

Maicutele poarta numele de Sadhvi sau Aryka, iar rangurile calugaresti se pot innoi in unele momente.

Calugarii jainisti sunt vegetarieni si nu mananca radacini de plante. Unele ordine cersesc de la casele oamenilor pentru a manca, iar altele se hranesc o singura data pe zi. Calugarul nu cerseste mancarea, insa o accepta daca i se ofera cu bunatate si conform ritualului jainist. Cand i se ofera mancarea, calugarul mananca doar o parte din ea. Postul poate dura de la o zi pana la o luna si multi calugari nu accepta medicamentele sau spitalizarea pentru a arata ca nu le pasa de corpul lor fizic.

Calugarii trebuie sa renunte la toate posesiunile si relatiile lor si sa practice non-violenta totala. Ei nu trebuie sa raneasca niciun fel de fiinta vie, cu atat mai putin oamenii. Pentru aceasta, ei poarta un fel de matura pentru a inaltura insectele din calea lor si a nu le calca. In plus, ei poarta o masca peste gura pentru a nu  face rau insectelor si germenilor din aer. Ei nu folosesc electricitatea pentru ca produce violenta si nu sunt atrasi de masinarii.

Cum nu au niciun fel de posesiuni, calugarii jainisti calatoresc prin orase si sate, facand acest lucru desculti. Ei nu stau mai mult de doua luni intr-o locatie pentru a nu se atasa de aceasta, insa in timpul musonului, ei nu calatoresc pentru a nu face rau fiintelor care ies la iveala in timpul ploii. Jainistii calugari practica celibatul si nu ating sau nu se asaza in locuri in care stau oameni de sex opus.

Printre austeritatile la care sunt supusi se numara meditatia in pozitii dificile si in conditii climaterice extreme. Ei poarta robe necusute de culoare alba si un bol pe care il folosesc pentru a colecta mancarea. Fiecare zi a calugarilor jainisti este petrecuta citind scripturile sau meditand ori invatandu-i pe oameni. Multi ascetici iau juramantul suprem inainte de moarte pentru a se elibera si a abandona orice legatura cu lumea fizica.

Calugarii aleg sa uite de viata obisnuita si sa se dedice intru totul invatarii religioase si austeritatii. Indiferent de religia de care apartin, acestia fac juramintele initierii pentru ca mai apoi sa traiasca dupa normele monastice carora le apartin. Budisti, ortodocsi, catolici sau jainisti – toti asceticii traiesc in singuratate si se indeparteaza de normele vietii obisnuite, cautand sa ajunga mai aproape de Dumnezeu si sa devina una cu acesta. Prin invatare, austeritate, renuntarea la cele lumesti, acest lucru devine posibil, iar calugarul poate sa asceada catre cele sfinte, rugandu-se atat pentru el, cat si pentru restul lumii. Atunci cand acesta reuseste sa ajunga la o uniune cu Dumnezeu, el poate spune ca si-a indeplint menirea. Rugaciunea, postul, celibatul si saracia sunt doar cateva dintre juramintele pe care cei care doresc sa devina calugari trebuie sa le depuna pentru a incerca sa se apropie mai mult de spiritualitate.

Recente