Totul despre planta roinita

Roinita este o planta care a aparut pentru prima data in Asia Mica. Inca de la inceput, ea era utilizata pentru tratarea bolilor cardiace. Mai tarziu, in Grecia si in Imperiul Roman, planta era folosita impotriva durerilor dentare, ca remediu impotriva problemelor ochilor (cataracta, vedere), dar si ca leac pentru tratarea muscaturilor animalelor.

Ca aspect, roinita poate atinge si un metru in inaltime. Florile ei sunt albe, iar frunzele verzi. Mirosul ei este asemanator cu cel al lamaiei, iar proprietatile sale terapeutice o fac una dintre cele mai utilizate plante din lume.

La noi in tara, roinita se dezvolta in partile sudice si vestice, in special in zonele de padure. Astfel, ea poate fi intalnita in Caras Severin, in Bihor, dar si in Oltenia si in Muntenia.

Culegerea plantei are loc cand vremea este frumoasa si calda. Nu trebuie sa faceti acest lucru daca este vant puternic, pentru ca acesta indeparteaza uleiurile din roinita, facand-o mai putin folositoare. Florile, frunzele si tulpina pot fi toate utilizate in scopuri terapeutice. Acestea se pun la uscat intr-o locatie la umbra si fara multa umiditate. In schimb, daca vreti sa folositi frunzele de roinita in stare cruda, trebuie sa stiti ca ele pot fi folosite cu succes in diferite salate, carora le da un gust si o aroma deosebite.

Mai jos va prezentam cateva metode prin care puteti utiliza roinita in diverse scopuri terapeutice:

a. Pulberea de roinita este obtinuta prin macerarea folosind aparatul de facut cafea a tulipinilor plantei. Amestecul creat poate fi tinut in recipiente inchise foarte bine si pastrate la racoare si in locuri cu umiditate scazuta. Dupa aproximativ 14 zile, pulberea poate fi consumata, de cateva ori pe zi, inainte de fiecare masa.

b. Tinctura de roinita se face prin amestecarea a aproximativ douazeci de linguri de pulbere de roinita cu jumatate de litru de alcool de 50 de grade. Dupa ce mixtura obtinuta se tine 14 zile intr-un borcan inchis bine, aceasta se filtreaza si se pune in recipiente de culoare inchisa. Se vor consuma cateva zeci de picaturi diluate in apa, de trei ori zilnic.

c. Vinul din roinita se fabrica prin mixarea a cinsprezeci linguri de pulbere de roinita cu un litru de vin alb. Perioada in care trebuie sa se lase la macerat este de 21 de zile. Dupa aceea, vinul se va strecura si se va consuma inainte de fiecare masa. Acest vin este un excelent stimulent pentru digestie si pentru alte boli ale stomacului sau ale ficatului.

d. Mixtura de roinita se obtine prin amestecarea a doua-trei linguri de miere, cu doua galbenusuri de ou, trei lingurite de tinctura de roinita si jumatate de lingurita de pulbere de busuioc. Efectele mixturii sunt revigorante si ajuta organismul sa se simta mai plin de viata si mai tanar.

e. Uleiul de roinita se face prin combinarea a 20 de linguri de pulbere cu jumatate de litru de ulei. Dupa 14 zile de macerare, se filtreaza si se utilizeaza impotriva reumatismelor, a durerilor de cap sau ca un ulei pentru salate.

Care sunt mai exact scopurile in care roinita este folosita pentru tratarea diferitelor afectiuni?

In primul rand, roinita actioneaza ca un catalizator pentru sistemul nervos al nostru, fiind foarte indicata pentru tratarea durerilor de cap, a insomniei sau ale altor probleme pe fond nervos. Este bine sa folositi tinctura de roinita pentru aceste afectiuni. De asemenea, Alzheimer-ul poate fi si el incetinit daca va tratati utilizand aceasta planta.

Dupa aceea, este bine sa stiti ca roinita imbunatateste tonusul mental si fizic al organismului. Ea elimina starile de depresie, de stres accentuat si de disconfort emotional. Si in acest caz, folosirea tincturii de cateva ori pe zi este mai mult decat recomandata.

Roinita actioneaza si impotriva problemelor glandei tiroide, daca folositi infuzia combinata din aceasta planta. De asemenea, cancerul tiroidian si alte tumori pot fi tratate utilizand aceasta metoda.

Planta are un efect foarte important si pentru ca regleaza ciclul menstrual al femeilor. In plus, ea elimina durerile de cap sau cele de abdomen in timpul menstruatiei. O astfel de cura pe baza de tinctura de roinita dureaza aproximativ o luna.

In cazul bolilor gastro-intestinale, roinita scade riscul aparitiei bacteriilor si reduce nivelul inflamarii zonelor afectate. Pulberea sau infuzia combinata de roinita sunt cele care se utilizeaza in aceste cazuri.

In tratarea reumatismului, roinita actioneaza ca un puternic antiinflamator. Alternativ, puteti folosi uleiul din aceasta planta, in combinatie cu cel de menta, pentru a va unge locurile care va dor.

Roinita este indicata si pentru tratarea fierei si a litiazelor biliare. In plus, ea are un rol important si in tratarea hepatitei.

Nu in ultimul rand, planta distruge virusurile care produc herpesul. Pentru asta, folositi tinctura sau infuzie combinata, ori cataplasme pe locurile unde aveti herpesul.

Recente